Legea manualului: propuneri de îmbunătățire

Legea manualului
Legea manualului - propuneri de îmbunătățire din partea Centrului pentru Inovare Publică

Pe 26 septembrie, Ministerul Educației Naționale a pus în dezbatere publică proiectul Legii manualului școlar. Dezbaterea vine pe fondul unor controverse contodente cu privire la modul în care sunt elaborate și utilizate manualele școlare în învățământul preuniversitar. Pe de o parte, Ministerul scoate în evidență problemele sistemului actual și propune o reformă prin care manualele să fie realizate de o unică editură publică, rezultată din reformarea actualei Edituri Didactice și Pedagogice. Legea manualului este o parte a acestei reforme. Pe de altă parte, criticii acestei măsuri nu neagă că există probleme, dar consideră că direcția Ministerului duce la manual unic, la cenzură, la limitarea creativității. Dezbaterea a fost politizată, iar modul de comunicare al oficialilor (ministrul educației și prim-ministrul) are multe lacune.

Am comentat într-un articol anterior pe marginea acestei dezbateri. Am încercat să dau la o parte zgomotul de fond și să scot în evidență părțile bune ale propunerii ministerului. Poate că lucrul cel mai important de subliniat este că măcar încearcă să găsească o ieșire din starea de fapt, una în care calitatea manualelor școlare se degradează constant în timp. Cred că ministerul ar trebui mai degrabă ajutat în acest sens.

Legea manualului, în varianta propusă de minister, descrie doar parțial noul proces. Pare mai degrabă un prim draft, menit să testeze reacția opiniei publice. Probabil va suferi modificări legate atât de conținut, cât și de formă (partea de tehnică legislativă). M-am concentrat mai mult pe conținutul lui și am sesizat cinci probleme, pentru care am transmis ministerului și posibile soluții:

  1. Legea manualului nu rezolvă integral problema drepturilor de proprietate intelectuală
  2. Formatul PDF propus este unul restrictiv, nu încurajează re-utilizarea și adaptarea informației
  3. Legea manualului nu descrie procesul prin care manuscrisul autorilor se transformă în manual
  4. Proiectul de lege nu transpune principiul libertății inițiativei profesionale a profesorului
  5. Formularea art. 3 din lege implică utilizarea exclusivă a manualelor în toate școlile

Să le luăm pe rând.

1. Legea manualului nu rezolvă integral problema drepturilor de proprietate intelectuală

Descrierea problemei

Proiectul de lege abordează chestiunea proprietății intelectuale asupra conținutului manualelor. Nota de fundamentare identifică corect problema din prezent, anume că dreptul de proprietate rămâne editorilor, deși conținutul este plătit din bani publici. Însă formularea din proiectul de lege nu rezolvă complet această problemă.

Astfel, se specifică faptul că „Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conceptul/conţinutul manualului şcolar de la autori/grupuri de autori” (art. 6) și că „Toate cele trei variante de manuale sunt proprietatea Ministerului Educației Naționale.” (art. 7, alin. (2)) De aici nu rezultă în mod explicit că și drepturile de proprietate intelectuală vor reveni MEN.

La art. 7, alin. (3) se menționează publicarea manualelor în Biblioteca Școlară Virtuală, un lucru lăudabil. Totuși, dat fiind că vorbim de un bun public, ar trebui menționat dreptul la liberă (re-)utilizare a conținutului. Astfel, profesorii vor fi stimulați să dezvolte produse auxiliare pe baza manualului, contribuind la creșterea calității procesului de educație.

Soluția propusă

  • Art. 6 se reformulează și va avea următorul conținut:

Art. 6. Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conceptul și conţinutul manualului şcolar de la autori/grupuri de autori. Drepturile de proprietate intelectuală vor fi cesionate exclusiv, pe perioadă nedeterminată, către Ministerul Educației Naționale.

  • Art. 7 alin (3) se reformulează și va avea următorul conținut:

(3) Manualele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) vor putea fi accesate și de pe site-ul Ministerului Educației Naționale, în cadrul Bibliotecii Școlare Virtuale. Manualele sau părți din acestea pot fi copiate, distribuite, adaptate și re-utilizate cu indicarea sursei, fără alte restricții, în scopuri educaționale.

Nb. O soluție mai bună este alocarea unei licențe libere pentru Biblioteca Școlară Virtuală (cum este, spre exemplu, licența concepută de Guvernul României pentru portalul național de date deschise). Dar această soluție ar fi parte din proiectul BSV.

2. Formatul PDF propus este unul restrictiv, nu încurajează re-utilizarea și adaptarea informației

Descrierea problemei

Una din cele trei variante de manual este cea „în format PDF”, conform art. 7. Este vorba desigur de un format text electronic, care să permită descărcarea și consultarea sau utilizarea manualului. Formatul PDF este util pentru cei ce vor să consulte integral manualul și eventual să îl tipărească.

În același timp, ne așteptăm ca profesorii să descarce părți din manual și să îl transforme, spre exemplu, în fișe de lucru sau alte materiale didactice. Pe termen lung, este de dorit ca profesorii să aibă capacitatea să aleagă module din manuale diferite, în funcție de contextele de învățare și grupurile țintă cărora li se adresează. Pentru aceasta, este nevoie și de un format editabil.

Soluția propusă

  • Art. 7, alin. (2), lit. b se reformulează și va avea următorul conținut:

b) În format text electronic. Acesta va fi disponibil atât varianta imagine (PDF), copie fidelă a manualului tipărit, cât și într-un format deschis, în sensul din Legea nr. 109/2007 privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, cu modificările și completările ulterioare.

Nb. Art. 4 lit. g) din Legea 109/2007 definește formatul deschis: „format deschis – un format de fişier care este independent de platformele utilizate şi care se află la dispoziţia publicului, fără nicio restricţie de natură să împiedice reutilizarea documentelor în cauză;”

3. Legea manualului nu descrie procesul prin care manuscrisul autorilor se transformă în manual

Descrierea problemei

Proiectul de lege discută doar prima și ultima etapă a întregului proces: autorii sau grupurile de autori propun conceptul și conținutul manualului, respectiv elevii îl primesc.

Dar între cele două etape sunt numeroși pași tehnici, care rămân nelămuriți:

  • Cine face editarea manuscrisului, astfel încât să devină bun de tipar?
  • Cine face tipărirea?
  • Cine face distribuția?
  • În cazul variantei interactive, cine face programarea software?

Aceste întrebări sunt importante, pentru că pot să creeze limitări serioase de acces pentru autori de manuale, dacă li se va cere să facă și unele din părțile tehnice, precum editare, programare etc. De asemenea, sunt chestiuni care cresc costurile întregului proces.

Dacă se urmărește ca partea tehnică să fie asigurată de o instituție publică sau de restructurata Editură Didactică și Pedagogică, trebuie menționat în text și de asemenea este necesară o trimitere către viitoare norme metodologice.

Soluția propusă

  •  După art. 7 se introduce un nou articol, 7^1, cu următorul conținut:

Art. 7^1

1) Autorii / grupurile de autor realizează conținutul manualului în format letric letric și conceptul pentru manualul în varianta digitală interactivă.

2) Procesarea acestor conținuturi și concepte, și transformarea lor în cele trei variante de manual prevăzute la art. 7, alin (1), se vor realiza de către Ministerul Educației Naționale.

3) Tipărirea și distribuirea manualelor se vor face de către Ministerul Educației Naționale.

4) Modul în care Ministerul Educației Naționale va realiza acțiunile prevăzute la alin. (2) și (3) se detaliază prin Hotărâre de Guvern, emisă în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

 

4. Proiectul de lege nu transpune principiul libertății inițiativei profesionale a profesorului

Descrierea problemei

Art. 69, alin. (3) al LEN stipulează principiul libertății inițiativei profesionale a profesorului, în baza căruia acesta alege manualul cel mai potrivit din lista celor acreditate.

În formularea actuală, proiectul de lege pare să indice că va exista un singur manual, obligatoriu pentru toți profesorii. Proiectul nu face nicio referire la existența manualelor alternative, dintre care profesorul să aleagă.

Nota de fundamentare a proiectului spune că manualul „reflectă lectura personalizată a programei, realizată de echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învățare și grupuri-țintă”. Totuși, proiectul de lege nu reflectă corespunzător ideea de diversitate a contextelor de învățare. Pentru disciplinele din trunchiul comun ar trebui să existe cel puțin două manuale alternative.

Soluția propusă

  • La Art. 1 se adaugă lit. h) cu următorul conținut:

h) principiul libertății inițiativei profesionale a profesorului – Cadrele didactice selectează și le recomandă elevilor, în baza libertății inițiativei profesionale, acele manuale școlare din lista celor aprobate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului care vor fi utilizate în procesul didactic.

  • Art. 5 se reformulează și se adaugă paragrafele 2) și 3), cu următorul conținut:

Art. 5.

1) Elaborarea acestor manuale școlare se realizează de către autori/ grupuri de autori, în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calității științifice. Examinatorii vor fi grupuri de experți ai Centrului Național de Evaluare și Examinare și ai Institutului de Științe ale Educației.

2) Pentru fiecare disciplină, vor fi selectate unul sau mai multe manuale.

3) Pentru fiecare dintre disciplinele incluse în trunchiul comun, de regulă, vor fi selectate cel puțin două manuale.

 

5. Formularea art. 3 din lege implică utilizarea exclusivă a manualelor în toate școlile

Descrierea problemei

Formularea restrictivă din art. 3 al proiectului de lege – „În toate unităţile de învăţământ preuniversitar se utilizează doar manualele şcolare aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale” – poate genera interpretări abuzive și controverse în societate.

În actuala formulare, proiectul de lege obligă profesorii din toate școlile, publice sau private, să folosească un singur instrument, manualul. Se ridică mai multe întrebări:

  • Poate să folosească profesorul manualul împreună cu alte instrumente?
  • Este folosirea manualului obligatorie? Nu poate profesorul să adapteze programa, cea care este principala referință, pentru fiecare elev?
  • Ce se întâmplă în școlile acreditate în alte sisteme și care funcționează prin acorduri bilaterale?

 

Soluția propusă

  • Art. 3 se elimină.

Articolul nu este cu adevărat necesar în ansamblul legii. Rolul manualelor este deja reglementat prin LEN (art. 69).

About Ovidiu Voicu 114 Articles
Ovidiu este membru fondator și director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.