Crowdsourcing: partide politice românești

În România sunt 141 de partide politice înregistrate oficial în Registrul Partidelor Politice (RPP). Teoretic, toate acestea pot propune candidați în alegeri (presupunând că strâng semnăturile necesare). Știm foarte puține lucruri despre majoritatea acestor partide și nu există un singur loc unde să aflăm informații actualizate.

Propunem un efort colectiv să strângem informații despre partidele politice din România.

Primul pas este să aflăm informațiile de bază: nume, pagini oficiale, lideri, afilieri. Pentru acest lucru avem nevoie de ajutorul voluntarilor. Vom strânge informațiile într-un singur document. Dați click pe link-ul de mai jos pentru a îl deschide.

Centralizator informații despre partidele politice din România

În tabel, am introdus deja numele tuturor partidelor care apar în RPP, așa cum apar în Registru (de aceea veți găsi, spre exemplu, UNPR, dar nu și partide în curs de înregistrare, cum e România Împreună).

Informațiile pot fi adăugate anonim, de către oricine. Datele vor fi verificate ulterior introducerii. Nu am introdus alte elemente de moderare și aprobare, pentru a ușura procesul.

Datele colectate vor fi publice, cu acces liber.

Pentru viitor, ne propunem să găsim o formă de vizualizare prietenoasă, să adăugăm alte informații (spre exemplu, participare și rezultate în alegeri) și să actualizăm constant baza de date.

 

Cum puteți să ajutați

  1. Alegeți unul sau mai multe partide, căutați informații și completați tabelul.
  2. Distribuiți informația.
  3. Dacă sunt persoane, mai ales cu abilități tehnice, ce vor să se implice pe termen lung, le rugăm să ne scrie la scrie@inovarepublica.ro.
About Ovidiu Voicu 49 Articles
Ovidiu este membru fondator și director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.