Unul din riscurile politice ale guvernului tehnocrat este populismul Parlamentului. Toate partidele s-au declarat în opoziție, deci nu simt nicio responsabilitate pentru respectarea politicilor guvernamentale. Cel mai bun exemplu este creșterea salariilor bugetarilor, votată în unanimitate de Parlament chiar în timpul negocierilor pentru un nou guvern. „Guvernul tehnocrat să propună soluții”, spunea cinic co-președinta PNL, doamna Gorghiu, după ce partidul său se raliase la inițiativa PSD. Neavând de ales, guvernul Cioloș a inclus toate deciziile Parlamentului într-un proiect de buget, pe care l-a propus în dezbatere. În câteva zile, proiectul va ajunge în Parlament, unde vom avea un test major pentru riscul de populism. Cât de mult va fi schimbat proiectul guvernului tehnocrat de Parlamentul politicianist?
Riscul e cu atât mai mare cu cât o bună parte dintre parlamentari știu sigur că nu vor mai fi aleși. Mai bine de o sută pică din start pentru că scade numărul de mandate. Alții sunt în conflict cu propriul partid sau văd adoptate criterii de integritate care îi pun pe margine. Chiar și cei ce se pregătesc de alegeri vor fi tentați să arate poporului cât de mult le vor ei binele. La votarea bugetului, oportunitățile sunt numeroase. Iată câteva vizibile doar la o lectură superficială a proiectului de buget.
Creșterea salariului minim va fi un punct fierbinte. Este singura din măsurile populare ale guvernului Ponta-după-mine-potopul care nu a fost și legiferată, rămasă să fie reglementată prin proiectul de buget. Măsura în sine nu e neapărat proastă sau criticabilă, dar în corelare cu scăderi de taxe și creșteri de salarii crează probleme. Spre exemplu, nimeni nu și-a pus problema dacă e mai bine să creștem salariile tuturor bugetarilor, inclusiv cele foarte mari, cu 10%, sau să folosim banii pentru a crește salariul minim, în beneficiul celor cu veniturile cele mai scăzute. Cu un proiect în echilibru instabil, la limita marjei de deficit de 3%, noul guvern a preferat să nu crească salariul minim acum.
PSD se simte însă responsabil cu această măsură, pentru că a promis-o și pentru că trebuie să cumva să reamintească alegătorilor că ar fi un partid „de stânga”. Deja a reacționat prin vocea liderilor săi, domnii Dragnea și Zgonea, în favoarea creșterii salariului minim. În eventualitatea că social-democrații vor iniția un amendament în acest sens, ce ar putea să facă liberalii? Să îl respingă, cu riscul de a pierde capital electoral, în numele prudenței fiscale? Sau să voteze pentru, cerând din nou guvernului tehnocrat să găsească soluții?
Anticipez o altă discuție încinsă pe subiectul educație. Toată lumea e interesată și, inevitabil, se pricepe la educație. Procentul de 6% din PIB pentru educație este deja un fetiș național. Publicul cere vehement investiții consistente în diverse lucruri concrete, de la clădiri noi, mai sigure, la programul școală după școală. Bugetul propus pentru 2016 este departe de a răspunde acestor cerințe. Deși e puțin mai mare decât cel de anul acesta, diferența se va duce probabil în acoperirea măririlor de salarii pentru profesori, deja adoptate. Sigur că într-o discuție onestă trebuie să recunoaștem că nu banii sunt principala problemă a sistemului de educație, ci oamenii. Dar cum să le spune așa ceva parlamentarii alegătorilor? Nu e mai simplu să aloce bani?
Deja au început dezbaterile în jurul subiectului bani pentru biserică. Proiectul nu cuprinde fonduri pentru construcția de noi biserici, ci doar pentru salariile personalului clerical și neclerical, mărite și ele. BOR a reacționat deja la cel mai înalt nivel, agitând din nou marota cu restituirea proprietăților secularizate de Cuza. Poate ar fi momentul să îi spună cineva că da, le restituim, după ce reținem din valoarea lor toți banii plătiți de statul român ca salarii și alte ajutoare. Premierul nu a făcut asta, ci s-a simțit nevoit să îl sune pe Patriarh și să îi promită că lucrurile se vor rezolva cumva pe parcurs. Probabil că parlamentarii vor fi încă mai atenți la potențialul electoral al BOR. Oare vor fi și gata să aloce bani pentru a primi sprijinul preoților în alegeri?
Vor reveni probabil și ceea ce am numit amendamentele uninominale, adică acele amendamente propuse de fiecare parlamentar în beneficiul colegiului său: un drum, o biserică, o serbare, o școală, ceva acolo, să-și amintească cetățenii că a făcut și alesul ceva. Tradițional, se strâng câteva sute. Tot tradițional, sunt respinse în grup de Parlament, cu acordul liderilor majorității. Un moment aparte a fost în 2009, când majoritatea PDL-PSD a pus deoparte un fond pentru acest tip de proiecte. Dar acum nu mai avem majoritate. Cine își va asuma să aleagă sau să spună parlamentarilor că nu se poate? Și de ce ar accepta parlamentarii o astfel de decizie, ce au de pierdut?
Întrebările care încheie fiecare dintre exemplele de mai sus nu sunt retorice. Răspunsul banal este că parlamentarii vor arăta din nou de ce sunt sincer detestați de cetățeni și vor alege variantele populiste. Vor fi însă negocieri intense în spatele ușilor închise. Nu toți politicienii sunt complet iresponsabili, iar unii mai gândesc și pe termen lung. Prezența unor oameni de partid în guvern, mascați ca tehnocrați, se va dovedi utilă într-un astfel de moment. Riscul de populism rămâne însă în Parlament, și se va accentua pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Bugetul este un prim test important pentru a vedea cât de mare este acest risc.
Be the first to comment