Legea alegerilor locale include o discriminare între candidați independenți și cei ai partidelor, pentru primăriile din orașele medii ce au primit titulatura de municipii. Numărul minim de semnături se calculează diferit pentru că un articol de lege este prost scris. Un candidat independent din Caracal a sesizat Biroul Electoral Central că este obligat să strângă de trei ori mai multe semnături decât candidații partidelor. BEC a ridicat din umeri și a arătat către Parlament. Nu vom ști niciodată dacă parlamentarii au greșit voit sau nu, dar e cert că nu a observat nimeni eroarea.
În Legea nr. 115/2015, privind alegerea autorităților publice locale, articolele 49 și 50 reglementează chestiunea numărului de semnături de susținere pe care trebuie să le prezinte candidații la înregistrarea candidaturii. Articolul 49 vorbește de candidații partidelor, iar 50 de cei independenți. Le reproduc integral pentru a sublinia mai ușor problema:
Art. 49
(1) Partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale sau organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri pot propune cate o lista de candidati in fiecare circumscriptie electorala pentru consiliul local, pentru consiliul judetean si cate un candidat pentru functia de primar.
(2) Pentru fiecare candidat la functia de primar si lista de candidati pentru consiliul local si pentru consiliul judetean, partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa prezinte o lista de sustinatori, care trebuie sa cuprinda minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza, dar nu mai putin de 100 in cazul comunelor, de 500 in cazul localitatilor urbane de rangul II si III si de 1.000 in cazul judetelor, municipiului Bucuresti, sectoarelor municipiului Bucuresti si localitatilor urbane de rangul I.Art. 50
(1) Candidatii independenti pentru functia de consilier trebuie sa fie sustinuti de minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza, dar nu mai putin de 100 in cazul comunelor, de 500 in cazul localitatilor urbane de rangul II si III si de 1.000 in cazul judetelor, municipiului Bucuresti, sectoarelor municipiului Bucuresti si localitatilor urbane de rangul I.
(2) Pentru functia de primar, candidatii independenti trebuie sa prezinte o lista de sustinatori, care trebuie sa cuprinda minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza, dar nu mai putin de 100 in cazul comunelor, 500 in cazul oraselor, si 1.000 in cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si in cazul municipiului Bucuresti.
În două din trei cazuri, parlamentarii au împărțit orașele după rangul lor. Acesta este definit prin lege și poate fi unul din următoarele:
a) rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanţă europeană;
b) rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;
c) rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;
d) rangul III – oraşe;
e) rangul IV – sate reşedinţă de comună;
f) rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.
Denumirea de municipiu se acordă orașelor care îndeplinesc anumite condiții de dezvoltare, dar după cum se poate vedea există și municipii de rangul II. Acestea sunt orașe medii, care au între 25.000 și 70.000 de locuitori. Pentru că au bifat un număr de utilități publice, au putut să obțină denumirea de municipiu, care le ajută să fixeze alt nivel al taxelor și să acceseze unele surse de finanțare suplimentare. Dar, în esență, rămân orașe medii.
În al treilea caz din legea alegerilor, cel privitor la candidații independenți pentru funcția de primar, parlamentarii au „uitat” să actualizeze condițiile în funcție de rangul localității. Așa se face că toate muncipiile, indiferent de rangul lor, sunt împreună la pragul maximal de 1.000 de semnături. Cu alte cuvinte, Caracalul este în aceeași categorie cu Municipiul București (nb. ce-i drept, pentru București se aplică pragul de 1%).
Am ales cazul Caracalului, pentru că acesta a fost sesizat la BEC de un candidat independent, domnul M.S. Municipiul Caracal este undeva la mijlocul intervalului: are aproximativ 39.000 de locuitori și 29.856 de alegători, număr de referință conform statisticilor oficiale ale AEP. Conform art. 49(2), candidații partidelor la funcția de primar trebuie să strângă 500 de semnături (pentru că 1% înseamnă 299, adică mai puține). În schimb, conform art. 50(2), candidații independenți trebuie să strângă 1000 de semnături, de două ori mai multe.
Situația se repetă identic în cazul majorității municipiilor de rangul II. Cum numărul de locuitori nu depășește 70.000, iar numărul de alegători este cam 80% din cel de locuitori, un calcul simplu ne arată că, pentru candidații independenții, în cazul municipiilor de rangul II se va aplica pragul absolut de 1.000 de semnături, care înseamnă un număr dublu față de cele cerute pentru candidații partidelor. Am sesizat în articolul precedent problema de fond a instituirii unor praguri absolute: se aplică în peste două treimi din localități, depășindu-se astfel valoarea maximală de 1% din numărul de alegători, recomandată de Comisia de la Veneția pentru un proces electoral echitabil. Iată și o a doua problemă, o discriminare evidentă între partide politice și candidați independenți.
Be the first to comment