
Parlamentul României a adoptat un proiect de lege prin care protejează toate conturile partidelor politice de executare silită. Amendamentul a fost introdus pe traseul legislativ, schimbând fundamental tezele proiectului de lege inițial. Dacă va deveni legea, va introduce privilegii inacceptabile pentru partidele politice și va conduce astfel la distorsionarea procesului electoral și la o democrație mai slabă în România. Solicităm Președintelui României să nu promulge legea, ci să o trimită spre revizuire. Dacă partidele parlamentare vor insista în a promova astfel de privilegii, solicităm Președintelui să ceară și opinia Curții Constituționale. Reproducem mai jos scrisoarea trimisă astăzi Președintelui de către Centrul pentru Inovare Publică.
Stimate domnule Președinte Klaus Iohannis,
Miercuri, 30 martie, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Proiectul de lege va ajunge pe masa dumneavoastră pentru promulgare. Vă solicităm să nu promulgați acest proiect, pentru că introduce distorsiuni grave în procesul electoral și pentru că plasează partidele politice deasupra legii.
Pe parcursul parlamentar al acestui proiect de lege, partidele au strecurat o prevedere care le asigură protecție totală împotriva propriilor creditori. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care partidele parlamentare au terminat anii electorali precedenți cu datorii însemnate, pe care mass-media le estimează la un total de peste 12 milioane de euro. Anul trecut, partidele și-au asigurat finanțarea publică a campaniilor, cu condiția atingerii unui prag de 3% din voturi. Partidele care candidează în toate circumscripțiile și trec acest prag ar urma să primească aproximativ 8 milioane de euro pe campanie electorală, conform estimărilor Autorității Electorale.
Modificarea la care facem referire, inclusă în proiectul de lege aprobat pe 30 martie, are următorul conținut:
La articolul 28, după alineatul (13), se introduce un nou alineat, alin. (131) cu următorul cuprins:
(131) Conturile bancare pentru campania electorală, prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 3 alin. (9), au statut de afectațiune specială și nu sunt supuse executării.
Nu cunoaștem scopul și motivarea introducerii acestui amendament. El nu se afla în forma inițială a proiectului, așa cum a fost propus de inițiatorii săi, ci a fost introdus de Comisia juridică a Senatului. Raportul acestei Comisii nu explică scopul introducerii acestei modificări. Pentru că este un amendament adoptat de Comisia de fond, el nu a existat în textul trimis spre avizare Guvernului României și Consiliului Legislativ, deci avizele favorabile acordate de acestea nu au luat în calcul și această modificare. De aceea spunem că partidele au strecurat această prevedere, într-un proiect de lege care se referea la alt subiect (utilizarea sediilor partidelor politice pentru activități generatoare de venit).
La prima vedere, amendamentul pare a avea scopul de a pune la adăpost partidele de executări silite pe perioada campaniei electorale. Astfel, li s-ar oferi posibilitatea ca banii primiți în campanie să fie folosiți pentru activități electorale. Chiar și în această interpretare, propunerea este inacceptabilă, pentru că implică de-responsabilizarea partidelor față de cheltuielile din trecut.
Atragem însă atenția că formularea amendamentului extinde de fapt protecția la toate veniturile partidelor. Articolul 3, alin. (9), menționat în text, nu se referă la conturile speciale, de campanie, ci la conturile generale ale partidelor, cele din care se fac operațiuni pe toată perioada anului, nu doar în perioada electorală. Așa cum este formulat articolul, și aceste conturi devin protejate de executare silită. Cum articolul nu prevede o perioadă de timp a protecției speciale, rezultă că aceasta este permanentă.
Proiectul de lege, în această formă, nu face decât să încurajeze comportamentul iresponsabil al partidelor și corupția. Acest lucru se poate transforma într-o finanțare mascată: firmele care oferă servicii fără să fie plătite vor pretexta că deși ar încerca să recupereze banii, nu pot să o facă. Partidele politice ce vor dori să se comporte corect vor fi dezavantajate în fața celor dispusă să procedeze incorect.
Legea pe care o veți primi spre promulgare instaurează un regim de privilegii excepționale pentru partidele politice, plasându-le astfel deasupra legii. Va fi o nouă lovitură dată încrederii cetățenilor în democrație și stat de drept.
Pentru aceste considerente, vă solicităm să nu promulgați proiectul de lege, ci să îl retrimiteți Parlamentului pentru revizuire. În cazul în care partidele politice persistă în a-și oferi astfel de privilegii, vă solicităm să sesizați Curtea Constituțională cu privire la conținutul ei.
Bravo, dragi colegi. Ma bucur ca sunteti vigilenti. Pozitia asta de papusar, in care trag eu sforile, ca nu o sa se vada, mi se pare inadmisibila… sa te bazezi pe avizele primite si …schimbi tu pe ici pe colo, ca nu se uita nimeni…scoate in evidenta “osatura” celor care ne decid destinul public.. incredibil..
Ma bucur ca existati.