MIPEX 2020: România – „egalitate pe hârtie” pentru imigranți

Imigranții se confruntă cu tot atâtea obstacole cât oportunități de integrare socială în România, care obține 49 de puncte din 100 pe scala MIPEX – Indexul politicilor de integrare a imigranților, a cărui ediție 2020 a fost lansată astăzi la Bruxelles de Migration Policy Group și parteneri din 52 de țări. România a fost reprezentată prin Centrul pentru Inovare Publică, o organizație neguvernamentală axată pe cercetare, advocacy și activism civic.

Indexul politicilor de integrare a imigranților (MIPEX) este un instrument unic care măsoară politicile de integrare a imigranților în țările de pe cinci continente, inclusiv toate statele membre ale UE și Marea Britanie.

Abordarea integrării României este clasificată de MIPEX doar ca „egalitate pe hârtie”. La fel ca în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, imigranții din România se bucură de drepturi de bază și de o relativă securitate, dar nu au suficiente oportunități de integrare. Deși legile naționale sunt favorabile în ansamblu, apar obstacole majore pentru imigranți în participarea politică și obținerea cetățeniei, dar și dificultăți legate de punerea în practică a cadrului legislativ.

Abordarea unei țări cu privire la integrare contează, deoarece politicile influențează dacă integrarea funcționează sau nu ca un proces bidirecțional. Modul în care guvernele tratează imigranții influențează puternic cât de bine interacționează imigranții și publicul și se gândesc unul la celălalt. Bazându-se pe 130 de studii științifice independente care utilizează MIPEX, politicile de integrare apar ca unul dintre cei mai puternici factori care modelează nu numai dorința publicului de a accepta și de a interacționa cu imigranții, ci și atitudinile, sentimentul de apartenență, participarea și chiar sănătatea imigranților în noua lor casă.

MIPEX analizează politicile de integrare în șase sectoare:

• Acces la piața muncii (46/100): accesul pe piața forței de muncă este pe jumătate favorabil pentru noii veniți din afara UE. Noii veniți în România pot obține informații de bază despre locuri de muncă, servicii și proceduri de recunoaștere, iar cetățenii non-UE și români beneficiază de același acces la educație, formare și securitate socială. Cu toate acestea, există puțini sprijin general sau specific pentru imigranți în dezvoltarea competențelor și a perspectivelor de muncă.

• Reîntregirea familiei (67/100): Conform legilor mai degrabă incluzive ale României, rezidenții eligibili să se stabilească pe termen lung se pot reuni cu membrii de familie tradiționali dependenți. Majoritatea tipurilor de rezidenți temporari pot sponsoriza familia imediat după sosire. Familiile care se califică au un statut relativ sigur (de exemplu, permisele pentru membrii familiei sunt la fel de lungi și reînnoibile ca și cele ale sponsorilor lor).

• Educație (41/100): Educația în România pentru elevii imigranți rămâne la jumătate favorabilă. Deși există unele reguli favorabile în vigoare, acestea nu sunt aplicate coerent. De exemplu, migranții fără acte se confruntă cu acces restricționat la sistemul de învățământ din România. Toți elevii din învățământul obligatoriu au dreptul la asistență orientată peste medie pentru Europa Centrală, inclusiv asistență lingvistică standardizată, profesori instruiți și îndrumare continuă. În practică, lipsa unor norme de aplicare face ca acest drepturi să nu fie efectiv asigurate.

• Sănătate (46/100): Solicitanții de azil și beneficiarii de protecție internațională au acces la sistemul de sănătate, dar absența documentelor poate crea unele probleme în practică. Situația este mai dificilă pentru alte categorii de imigranți, al căror drept la sănătate este limitat. Migranții pot accesa informații de bază cu privire la aceste drepturi prin inițiative conduse de Inspectoratul General pentru Imigrări și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

• Participarea politică (5/100): politicile românești creează impedimente majore pentru integrarea imigranților în ceea ce privește participarea politică. Lipsa drepturilor politice pentru imigranți și lipsa sprijinului pentru liderii imigranți continuă să împiedice integrarea politică a imigranților. În plus, imigranții nu sunt consultați pentru a informa și a îmbunătăți politicile care îi afectează zilnic.

• Ședere permanentă (56/100): rezidența pe termen lung în România garantează cetățenilor non-UE securitate de bază și șanse egale care le pot spori rezultatele de integrare în diferite domenii ale vieții. Refugiații pot solicita să devină rezidenți permanenți după 4 ani, în timp ce aproape toți ceilalți rezidenți temporari pot aplica după 5 ani (în afară de lucrătorii sezonieri și deținătorii de vize diplomatice și de scurtă ședere). Cu toate acestea, rezidenții pe termen lung încă se confruntă cu obstacole, cum ar fi cerințele vagi ale testelor de limbă și cultură generală.

• Obținerea cetățeniei (38/100): timpul obișnuit de așteptare pentru a deveni cetățean al României este apropiat de media europeană (5 ani pentru soții cetățenilor RO și 8 ani pentru rezidenții permanenți, numărând toți anii de ședere legală). Cu toate acestea, condițiile pentru a deveni cetățean sunt unele dintre cele mai vagi și discreționare din Europa. România nu a urmat încă tendințele internaționale de reformă pentru a deschide drepturile de cetățenie în dreptul nașterii pentru copiii născuți în România ai imigranților.

• Antidiscriminare (96/100): Legislația antidiscriminare din România oferă protecție din toate motivele (rasă / etnie, religie / credință și naționalitate) în toate domeniile vieții. Potențialele victime din România se pot adresa în fața instanțelor civile sau a procedurilor administrative. Victimele cu pretenții de discriminare pot primi ajutor de la CNCD, un organismul de egalitate puternic, dar cu resurse reduse.

Indicatorii MIPEX pot fi grupați pe trei dimensiuni esențiale: afirmarea drepturilor, oportunități pentru integrare, și siguranța imigranților. Așa cum arată graficul alăturat, România are un scor mai bun, 76/100, peste media celor 52 de țări analizate în ceea ce privește afirmarea drepturilor. Țara noastră are însă scoruri mai scăzute în ce privește oportunitățile (31/100) și siguranța (42/100). De aici și descrierea „egalitate pe hârtie”.