Politicile naționale privind integrarea în societatea românească a refugiaților și a altor beneficiari ai protecției internaționale rămân deficitare, arată evaluarea NIEM, Mecanismul de Evaluare al Sistemelor Naționale de Integrare, un standard dezvoltat cu finanțarea Uniunii Europene, și prezentat astăzi, la București, în cadrul conferinței „Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților: împreună după pandemie și război”.
Studiul prezintă o evaluare comparativă complexă, bazată pe 173 de indicatori, a cadrului de integrare a refugiaților din 14 țări membre UE (Bulgaria, Cehia, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România, Slovenia, Spania și Suedia).
România: degradare a cadrului de politici de integrare între 2017 și 2021
Standardul NIEM împarte procesul de integrare în trei etape:
- Stabilirea cadrului legal, adică adoptarea legilor necesare pentru recunoașterea drepturilor imigranților. România are un scor de 58,6 (din 100), egal cu cel din 2019, dar în scădere de la 64,8 în 2017.
- Crearea cadrului de politici publice, adică alocarea resurselor, crearea de programe și proiecte, crearea de instituții și procese care să pună în aplicare legile. România este evaluată cu 31,6 puncte (din 100), în scădere de la 37,2 în 2019.
- Implementare și colaborare, adică implementarea tuturor programelor și proiectelor, transparent, cu implicarea sectorului privat și a societății civile. Și aici, România are un scor mic, de 13,8 (din 100), de asemenea în scădere, de la 20,3 în 2019.
În toate aceste etape, România performează sub media celor 14 țări europene incluse în cercetare, așa cum arată tabelul de mai jos. Scorurile sunt măsurate pe o scală de la 0 (cel mai defavorabil) la 100 (cel mai favorabil).
„Egalitate pe hârtie”
„Este doar o „egalitate pe hârtie”. La fel ca în multe alte domenii, politicile naționale în domeniul imigrației sunt adesea o formă fără fond. Imigranții din România se bucură de drepturi de bază și de o relativă securitate, dar nu au suficiente oportunități de integrare. Deși legile naționale sunt favorabile în ansamblu, sunt numeroase dificultăți legate de punerea în practică a cadrului legislativ. Beneficiarii unei forme de protecție internațională au, teoretic, aceleași drepturi ca cetățenii români (cu excepția celor politice). Instituții publice nu reușesc însă să construiască un cadru în care aceste drepturi să fie pe deplin operaționalizate”, arată Ovidiu Voicu, reprezentantul Centrului pentru Inovare Publică, organizația care implementează cercetarea NIEM în România.
Deficit de viziune, leadership, implicare și dialog
Atunci când calculăm un scor global, găsim România, cu 38,5 puncte din 100, în partea de jos a clasamentului, tocmai alături de țările vecine, așa cum arată tabelul alăturat.
„Datele NIEM vorbesc de un deficit de viziune (strategiile din domeniu sunt forme fără fond), de leadership (instituția responsabilă cu coordonarea integrării nu reușește să facă acest lucru), de implicare (ministere și autorități locale nu alocă resurse și evită să se implice), și de dialog (beneficiarii, imigranți, sunt priviți mai degrabă ca obiect al politicilor, și nu există un dialog structurat permanent cu societate civilă și sectorul privat”, mai spune cercetătorul Ovidiu Voicu.
În România, instituția responsabilă cu coordonarea politicilor de integrare este Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), parte din Poliția Română, subordonată la rândul ei Ministerul Afacerilor Interne. „Integrarea cu Poliția” este un model specific mai degrabă țărilor din centrul și estul Europei, și toate au performanțe scăzute în domeniul integrării.
Un nou model impus de criza din Ucraina?
Un răspuns indirect la toate aceste probleme structurale vine din modul în care este structurată reacția României la criza refugiaților din Ucraina. Răspunsul imediat este gestionat de Departamentul pentru Situații de Urgență în colaborare cu Cancelaria Prim-Ministrului. Răspunsul pe termen mediu și lung este propus de cinci ministere (Educație, Sănătate, Familie, Muncă și Dezvoltare), prin planuri de acțiune specifice, realizate de grupuri de lucru mixte public-privat, și este coordonat tot de la centrul guvernului. Acest model nou are un leadership asumat, propune o viziune construită chiar de cei ce urmează să implementeze programele propuse și a inclus încă din faza inițială un dialog permanent cu societate civilă. Dacă va primi și resursele necesare, noul model poate fi o schimbare necesară de paradigmă pentru integrarea străinilor cu ședere legală în România.
Citește tot raportul
Raportul național pentru România (în limba română)
Raportul comparativ pentru 14 țări europene (în limba engleză)
