Ofertă electorală bogată pentru votanții naționaliști

În urma adoptării Legii 114/2015, numeroase partide politice au depus actele de înființare la Tribunalul București. O parte dintre acestea sunt se revendică de la ideologia naţionalistă (conform programelor politice adoptate). Deși pare evident faptul că sunt șanse foarte mici ca acestea să câștige alegerile, vor fi acestea votate? Deși modelul neoclasic al comportamentului electoral prezice că nici un individ raţional nu va vota, cu atât mai puțin cu partide care nu au nici o șansă de a câștiga alegerile, modelele expresive ale comportamentului electoral pot arăta de ce este rațional pentru votanții extremiști să voteze cu unul dintre numeroasele partide înființate prin noua lege și de ce ne putem aștepta ca acestea să obțină unele voturi la alegerile locale și parlamentare din 2016.

 

Decizia de a merge la vot nu este neapărat un act rațional

Partidele politice constituie elemente fundamentale ale democrației reprezentative, dar acest aspect este valabil în lumina alegerilor de masă, în care cetățenii își exprimă opțiunile politice prin vot. În modelele clasice privind comportamentul electoral (inspirate de Anthony Downs), predicția este că indivizii raționali, preocupați de maximizarea utilității, nu vor vota, deoarece costurile asociate deplasării la vot depășesc beneficiile (înmulțite cu probabilitatea de a fi decisiv, înțeleasă ca probabilitatea de a schimba rezultatul alegerilor). Pentru a explica acest paradox, în literatura de specialitate s-a recurs la relaxarea unei asumpții din modelul clasic, și anume asumpția instrumentalității, și astfel au fost elaborate modele expresive ale comportamentului electoral. Au fost propuse mai multe motivații non-instrumentale, printre care îndeplinirea unei datorii civice, satisfacția derivată din simplul act de a vota (Riker și Ordeshook), exprimarea solidarității cu un grup (Fiorina), exprimarea preferințelor partizane (Brennan și Buchanan), exprimarea sentimentelor morale (Brennan și Lomasky).

Brennan și Buchanan critică analogia modelului neoclasic dintre piață și alegeri, înlocuind-o cu o alta, aceea dintre alegeri și un meci de fotbal. Suporterii nu se așteaptă să influențeze rezultatul, dar faptul că își susțin echipa în continuare, chiar și la televizor, nu este un comportament irațional. Astfel, afirmă Brennan și Buchanan, votanții participă la alegeri, și votanților le pasă de rezultatele alegerilor, dar asta nu înseamnă că e o vreo conexiune logică între aceste două elemente. Concluzia lor este că nu putem explica comportamentul electoral în termenii preferințelor pentru rezultate (preferences over outcomes) – ci în termenii preferințelor partizane. Această decuplare a actului de a vota față de consecințele procesului electoral se datorează probabilității neglijabile a oricărui vot de a influența rezultatul alegerilor.

 

Votul e un mecanism facil de exprimare a sentimentelor amorale

Un model expresiv alternativ este cel propus de Brennan și Lomasky, în care votanții, reactivi la costuri, vor alege să își exprime preferințele în acel cadru instituțional în care pot face acest lucru la un cost cât mai redus. Termenul „sentimente morale” nu trebuie interpretat ad litteram, deoarece Brennan şi Lomasky (pornind de la teoria sentimentelor morale a lui Adam Smith) îl folosesc pentru a se referi la o gamă largă de sentimente referitoare la alte persoane. Pentru a păstra această distincţie, mă voi referi în funcţie de caz la acest model fie ca al exprimării sentimentelor morale fie ca al exprimării sentimelor amorale, subliniind faptul că fac acest lucru doar pentru a facilita înţelegerea şi că în articolele lui Brennan şi Lomasky termenul „moral” desemnează pur şi simplu raportarea la alte persoane.

Conform acestui model expresiv, un individ care are o preferință pentru acțiuni caritabile va realiza că a da 1,000 de dolari pentru un ONG înseamnă că va plăti fix acea sumă. Pe de altă parte, dacă va vota partidul care promite programe redistributive, înseamnă că e o probabilitate mult mai mică să cheltuie suma respectivă, astfel că va alege să își exprime preferința pe cale electorală. Exemplul amintit este reducţionist, deoarece nu face referire la utilitatea derivată din simplul act filantropic (aşa cum o fac alte modele, precum cel al votantului altruist interesat al lui Andreoni) şi nici nu ia în calcul chestiuni precum eficienţa sau preferinţa ideologică pentru redistribuţie a votanţilor de stânga sau pentru acte de caritate individuale, considerate non-coercitive de către cei de dreapta. Exemplul îşi propune doar să arate că o preferinţă pentru “binefacere” se poate satisface la un cost mult mai redus pentru votant prin vot decât prin acţiunea de a da în mod direct suma respectivă

Și votanții cu sentimente amorale vor recurge la mecanismele electorale pentru a și le exprima. Un votant rasist va conștientiza că este dezavantajos și costisitor din punct de vedere social să iasă în piață și să scandeze astfel de sloganuri. Pe de altă parte, este mult mai ieftin să își exprime sentimentele amorale prin actul de a vota cu un partid de extremă dreapta, mai ales că, datorită probabilității mici de a influența rezultatul alegerilor, în eventualitatea în care respectivul partid ar câștiga, nu ar resimți responsabilitate morală pentru acțiunile acestuia (faptul că votantul are aceste sentimente amorale, pe care doreşte să le exprime, nu înseamnă că doreşte să le vadă concretizate neapărat, şi astfel amoralitatea sentimentelor şi noţiunea de responsabilitate morală nu se exclud reciproc). Anonimitatea și costul redus al exprimării preferințelor morale sunt factorii care fac preferabilă exprimarea preferințelor prin vot, în detrimentul utilizării altor cadre instituționale.

Important de menționat este faptul că Brennan și Lomasky precizează că uneori se poate ajunge la rezultate colectiv indezirabile prin exprimarea preferințelor morale. Să presupunem că foarte mulți votanți își vor pune ștampila în dreptul unui partid care susține războiul, doar pentru că vor să își exprime sentimentele de solidaritate și de mândrie națională. Deși nici unul dintre ei nu ar alege războiul dacă ar fi decisiv, probabilitatea mică de a influența alegerile și lipsa unei cauzalități evidente între votul lor și război înseamnă că se poate ajunge la război.

 

Implicaţii ale modelului expresiv

Modificarea Legii Partidelor Politice în luna mai 2015 a creat un cadru favorabil înființării de noi partide. Cerințele privind numărul de membri sunt mult mai permisive: doar 3 membri fondatori sunt necesari în urma Legii 114/2015 pentru înființarea unui partid politic. Profitând de simplificarea procedurii, un număr impresionat de partide – 80 – au trecut sau sunt pe cale de a trece prin procedura admiterii de către Tribunalul București a cererii de înregistrare. Având în vedere faptul că multe dintre acestea sunt partide locale, fără un sprijin electoral consistent, probabil că multe dintre cele aprobate vor fi radiate la finalul acestui an. Putem presupune că înființarea unora dintre aceste partide s-a bazat pe considerente non-instrumentale, profitând și de reducerea costurilor asociate strângerii celor 25.000 de semnături care erau necesare conform vechii legi. Mai interesantă însă este existența unui număr impresionant de partide naţionaliste. Până acum, au fost admise Partidul Național pentru Patrie, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Lista Națională, Frontul Demnității și Identității Naționale, sau Partidul Blocul Unității Naționale (conform statutului, este un partid de centru stânga, însă majoritatea membrilor au deținut poziții de conducere în Partidul România Mare), pe lista de așteptare fiind Partidul Forța Națională, Forța Identității Naționale. De asemenea, au depus actele de înfiinţare şi o serie de partide precum Partidul Getodacia (admis), Partidul Dacismului Conservator Autonom sau Partidul Democraţie Directă Sarmisegetuza.

Teza pe care vreau să o susțin este aceea că, dincolo de beneficiile directe ale noii Legi a partidelor politice, aceasta a creat și un cadru favorabil exprimării sentimentelor morale (inclusiv a celor amorale). Mai exact, existența a numeroase partide naţionaliste va permite alegătorilor cu preferințe rasiste sau șovine să și le exprime, fără a suporta consecințele imediate asociate exprimării aceluiași tip de preferință în spațiul public. Dat fiind faptul că partidele sunt nou înființate, probabil că cel mai adecvat model este cel al exprimării sentimentelor morale. Ceea ce nu pare a putea fi explicat prin acest model este direcția votului, mai precis, cu care dintre numeroasele noi partide vota votanții naţionalişti, fie aceştia tradiţionalişti sau extremişti. Pe de altă parte, programele politice ale acestor partide sunt destul de diferite – unele partide sunt pronunțat anti-semite și rasiste, precum Lista Națională a lui Ion Coja, în timp ce altele înclină spre efuziuni naționaliste lipsite deocamdată de componenta xenofobă-rasistă (Blocul Unității Naționale). O analiză a acestor programe ar putea arăta cu care dintre partide ar vota votanții extremiști ce vor să își exprime un anumit tip de sentimente.

(sursa foto)

About Adelin Dumitru 18 Articles
Adelin Dumitru a absolvit Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și urmează în prezent un masterat de Teorie și Analiză Politică. Adelin coordonează în prezent proiectul “Legea partidelor politice: bariere și oportunități”. Printre domeniile de cercetare preferate se numeră partidele politice, dreptatea distributivă, democrația deliberativă și teoria alegerii sociale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.