Multe dintre partidele nou apărute în urma modificării legislației privind înființarea partidelor politice, păstrează regulile jocului, acționând în cadrul instituțional al democrației reprezentative. Două partide – Democrație Directă România și Democrație Directă Sarmisegetuza (celui de-al doilea îi vom dedica un articol separat) , contestă, însă, acest model.
Bogdan Florian-Alin, Luiza-Tanta Volf și Romeo Neagu, membrii fondatori ai partidului Democrație Directă România, consideră că democrația reprezentativă nu este un model adecvat actualei societăți. „Democrația este doar directă, nimeni nu poate reprezenta gândurile, dorințele și aspirațiile altora la modul absolut timp de 4 ani”.
Ceea ce doresc este o mutare a instrumentului decizional dinspre parlament spre cetăţeni: „democraţia directă e democraţia pură, asta e esenţa democraţiei, ca dreptul de decizie să fie mutat dinspre parlament spre cetăţeni”, iar schimbările tehnologice favorizează această schimbare de paradigmă.
De ce democrație directă?
„oferă posibilitatea de a elimina rapid politicienii atunci când iau decizii proaste, dar şi de a putea îndrepta respectivele decizii înainte ca ele să poată produce efecte devastatoare şi oferă capacitatea cetăţenilor de a sprijini iniţiative beneficie venite de la persoane competente”.
Care sunt problemele sistemului reprezentativ pe care promotorii democrației directe le identifică în România?
- absența controlului efectiv asupra activității parlamentarilor: „noi nu avem nici un drept de control, decât eventual să protestăm ieșind în stradă. Nu e suficient să mă revolt și să ies în stradă”;
- lipsa consultării cu privire la proiecte de anvergură, care au un impact major asupra bunăstării cetățenilor: „când România se angajează într-un proiect european, internațional, ar trebui consultat poporul. Vorbim deja de o scădere a suveranității poporului în fața președintelui, a guvernului de fapt, a parlamentelor, a celor care ar trebui să le reprezinte dorința”;
- secretizarea modului în care votează parlamentarii: „e absolut normal ca cei care au delegat dreptul de vot să ştie cum a votat reprezentantul lor”, a declarat Bogdan Florian, adăugând ca exemplu transparenţa din parlamentul suedez;
- dependenţa partidelor de finanţatori privaţi: „finanţarea se face doar de membrii partidelor…nu apelăm la privaţi, firme..uitaţi-vă ce se întâmplă acum, în contractele statului cu mediul privat”.
Cum ar urma să fie pusă în practică democrația directă?
Printre precondiţiile democrației directe, membrii noului partid au menționat adoptarea votului electronic, care ar facilita exprimarea directă a cetăţenilor la referendumuri: „trebuie să înţelegem că sistemul de vot actual e unul de sute de ani (sic!), pentru că la vremea respectivă nu puteai să muţi toţi oamenii la Bucureşti să voteze. Nici acum nu poţi, dar prin facilităţile tehnologice ale momentului avem această posibilitate”.
Democrație Directă România nu îşi propune desfiinţarea instituţiei parlamentului. „Din contră, în momentul în care cetăţenii pot vota şi post electoral pe propunerile parlamentarilor, sau le pot respinge, ei, cetăţenii, nu vor mai fi puşi în situaţia ingrată de a considera alegerile ca fiind ceva de viaţă şi de moarte”.
Centrul de greutate al programului este mutarea accentului de pe deciziile luate în parlament pe deciziile luate la iniţiativa cetăţenilor sau luate de către experţi şi validate sau invalidate de către cetăţeni, fără ca acest lucru să conducă la desființarea partidelor politice: „Dacă cetățenii nu vor hotărî altfel, tot un program de guvernare va fi votat la alegerile la termen. Ar fi de preferat ca guvernul să fie alcătuit din specialiști, chiar dacă au o anumită viziune politică”. Dar, spre deosebire de practica actuală, deciziile luate s-ar supune la vot, „toate aceste aspecte vor fi discutate şi analizate de către cetăţeni”. Este nevoie de specialişti care să vină cu un raport care să prezinte aspectele tehnice cu privire la subiecte de interes naţional (sau local).
Conform membrilor fondatori ai Democraţiei Directe România, această prezentare a argumentelor pro şi contra referitor la un subiect tehnic, e necesară pentru a se evita demagogia: “Reprezentanţii trebuie să vină cu un raport, cu partea tehnică, iar poporul se pronunţă ulterior asupra a ceea ce a spus specialistul”. Astfel, specialiştii oferă suport informaţional fundamentul pentru dezbaterea publică, ceea ce ar trebui să prevină apariţia unor abuzuri şi ar facilita rezolvarea unor subiecte controversate. În situaţii precum avizele de mediu, ar trebui însă să existe avize bazate pe studii concrete, iar dacă riscurile ar fi mai mari decât beneficiile, subiectul nu ar trebui pus în dezbaterea publică, decât dacă există o iniţiativă cetăţenească în acest sens.
Un punct important de pe agenda Democraţiei Directe România este încurajarea iniţiativei cetăţeneşti. Pentru a acorda o pondere mai mare acesteia, este nevoie de o schimbare constituţională.“Nu vrem să venim cu o constituţie compactă, ci să discutăm articolele care constituie iniţiative din partea celorlalţi. Să zicem că 10.000 de oameni vin să discute schimbarea unui articol. Poate vrea cineva o schimbare a articolului cu privire la avocatul poporului. Va fi supus la vot! Nu trebuie toată constituţia supusă la vot, ci pe articole. Dreptul la iniţiativă legislativă aparţine poporului”.
Pentru a facilita exercitarea acestui drept, au în plan înfiinţarea unei platforme online, unde iniţiativele cetăţeneşti să fie promovate, să se uşureze strângerea semnăturilor necesare şi, dacă se strânge un număr suficient de semnături, atunci să se organizeze un referendum pentru propunerea respectivă.
În privinţa unor legi complexe, care cuprind zeci sau sute de articole, cum ar fi legea educaţiei naţionale, Bogdan Florian Alin ne-a declarat că acolo se va vedea importanţa tehnocraţilor: “Vor fi aceşti specialişti care vin cu proiectul iniţial, care poate fi modificat la iniţiativa populaţiei.” Ceea ce nu au stabilit încă este numărul de semnături necesar pentru ca o propunere cetăţenească să fie supusă referendumului. De asemenea, neclar este numărul de semnături pentru respingerea unui articol dintr-o lege complexă, precum în exemplul menţionat anterior.
Pornind de la premisa că sistemul de vot din interiorul partidului ar trebui să fie similar cu sistemul de vot pe care vor să-l folosească la nivel național :“membrii fondatori ai partidului au drept de veto înceea ce priveşte modificările din statutul partidului. Dar acest drept de veto nu poate fi aplicat abuziv, ci trebuie 10% din membri”. Toate punctele din program pot fi supuse deliberării şi sunt susceptibile de a fi modificate, dar nu şi cele din statut (în speţă, articolele 6,7, şi 8, referitoare la scopurile şi obiectivele partidului).
În plus, modul în care vor desemna candidaţii pentru alegerile parlamentare va reflecta aceleaşi principii – “dacă partidul va decide că unul din membrii fondatori poate fi delegate, atunci va candida. Dacă nu, atunci alt membru.”
Privind diviziunea puterilor între nivelul central şi local – mediată, după cum am văzut, de cetăţeni – Democrație Directă România se pronunţă pentru importanţa părţii locale “şi populaţia locală trebuie să aibă un cuvânt de spus. Avem un buget – cum îl alocăm? Comunitatea trebuie să decidă, e ca în familie.” Farca Dorin ne-a lămurit ulterior cu privire la relațiile dintre cele două părți: “Local vor avea exact acele libertăți cât se permite de la nivel central. Ne gândim că ar putea funcționa un drept de veto local, dar doar în ce privește proiecte de mediu și exploatare a resurselor, care pot avea impact asupra unei comunități locale. Dar pentru ca acest drept de veto să fie introdus, întreaga populație va trebui să fie de acord la nivel central”. De asemenea, a subliniat că aceasta este o diferență semnificativă față de un alt partid care promovează democrația directă, și anume Democrație Directă Sarmisegetuza: „Nu vor exista parlamente locale care să dea legi locale, iar hotărârile locale nu vor putea încălca legile țării”.
Întrebat despre periclitarea drepturilor comunităţii gay ca urmare a unei iniţiative cetăţeneşti de inspiraţie conservatoare, delegatul partidului Democraţie Directă România a răspuns că nu se pricepe în domeniu şi nu ar vrea să se confunde opinia personală cu cea a partidului. Totuşi, a adăugat că o decizie precum cea a extinderii dreptului la căsătorie pentru persoanele de altă orientare sexuală decât cea heterosexuală ar trebui să fie supusă la referendum: „populaţia trebuie să arate dacă e pregătită să accepte un astfel de model social. Nu trebuie neglijate drepturile minorităţii, dar trebuie să vedem până unde societatea e pregătită să accepte aceste drepturi.
Limitele democrației directe
„zona de drepturi de la nivel internaţional trebuie să rămână aşa cum e. Da, vrem democraţie directă, dar sunt anumite elemente pe care nu le supunem discuţiei pentru că discutăm deja de poziţia României ca stat.”
Cum a apărut partidul?
Democrație Directă România reprezintă o parte din membrii unui grup informal de discuţii deja existent –„cei care ne-am putut mişca mai repede” – care au profitat de modificarea Legii 14/2003 şi au demarat procedurile pentru înfiinţarea unui partid al cărui scop să fie acela de a implementa un regim de democraţie directă în România.
Cum a fost procedura de înființare?
Dat fiind faptul că partidul Democraţie Directă România a fost acceptat la primul termen, am fost curioşi în legătură cu acest succes. Reţeta succesului a fost legată, se pare, de urmărirea celorlalte procese şi de observarea a ce a mers greşit în acelea, pentru a se preveni ocurenţa unor astfel de probleme. Unul din lucrurile pe care le-au aflat din urmărirea celorlalte procese a fost faptul că „trebuie un set de documente care nu e precizat în legea partidelor. Trebuie cele care sunt în legea partidelor plus caziere ale membrilor fondatori, plus declaraţia de cerere de adeziune în partid cu precizarea dacă ai mai făcut parte sau nu din alte partide politice”. Salută însă simplificarea legii, menţionând că nu ar fi încercat să îşi formeze un partid în absenţa reducerii numărului minim de membri necesar de la 25.000 la 3.
Planuri de viitor
Membrii Democrație Directă România sunt sceptici în privinţa şanselor reale de participare în cursa pentru alegerile locale: „nu avem încă organizare administrativă. Nu avem organizare pe filiale, dar sunt discuţii, la Gorj, Alba, acolo avem membri activi care se implică, nu doar au statutul de membru, ci dovedesc implicare civică”. Finanţarea, până la campanie, se face voluntar, doar de către membrii partidului.
Deşi nu au un program stabilit, Democrație Directă România consideră prioritare anumite domenii, precum educaţia sau mediul. În privinţa educaţiei, consideră că “sistemul educațional e în continuă cădere, nu există nici un fel de stabilitate, iar nouă ne trebuie o strategie foarte clară în privinţa a ceea ce vrem să facem cu tinerii. Nu te poţi juca cu viaţa, cu educaţia unui tânăr. Ca şi viziune, nu există aşa ceva”. În plus, “elevii trebuie consultaţi în privinţa curriculumului. Nu trebuie să educăm copilul în sensul să fie ascultător, ci trebuie ascultat. Nu vrem marionete.” Această implicare a tinerilor este denumită “democraţie participativă în şcoli” şi ocupă un loc important în strategia pe termen lung a partidului.
Obiectivul pe termen lung este intrarea în parlament. Ce se va întâmpla însă dacă ar ajunge acolo este mai dificil de spus, în special în condiţiile în care singurele alianţe posibile sunt cele cu partide care acceptă necondiţionat sistemul democraţiei directe: „e o condiţie nenegociabilă pentru orice eventuală coaliţie. Dar, deocamdată, nu am ajuns acolo.”
În plus, articolul 37 din statut prevede posibilitatea dreptului de veto al membrilor din partid în eventualitatea în care nu ar fi de acord cu o posibilă alianţă, cu condiţia ca cel puţin 10% din membrii cu drept de vot să se pronunţe în această privinţă: „dreptul de veto reprezintă dreptul de a bloca/anula o decizie luată printr-un referendum care priveşte modificări în statut sau care contravin prevederilor statutare, progrmaul politic secţiunea întâi, alianţe cu alte formaţiuni politice sau reorganizarea partidului”. Intrarea în parlament ar reprezenta însă un punct de cotitură pentru a vedea dacă există în viitorul apropiat o posibilitate pentru schimbare constituţională în România, în vederea implementării democraţiei directe. După cum se ştie, limitele privind revizuirea constituţiei sunt destul de rigide. Iniţiativa revizuirii poate fi luată în prezent doar de către preşedinte, la propunerea Guvernului, de cel puţin ¼ din deputaţi sau senatori sau de către cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, cu precizarea suplimentară că acei cetăţeni trebuie să „provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”. În plus, procedura de revizuire este şi mai dificilă, propunerea de revizuire trebuie validată de către Cameră şi Senat cu cel puţin 2/3 din numărul fiecărei Camere. Urmează un alt pas, în care cetăţenii trebuie să îşi dea acordul prin referendum. Conform lui Bogdan-Florian Alin, performanţa de la aceste alegeri va arăta dacă cetăţenii doresc „să schimbe nu oamenii, ci sistemul”.
