Săptămâna aceasta, am avut o premieră în istoria recentă a României: o consultare publică pe marginea unui buget public. Tradițional, contribuabilii „de rând”, cetățeni și firme deopotrivă, erau excluși din procesul de bugetare. Bugetul era negociat între instituții publice și ministerul de finanțe, apoi intra direct pe agenda ședinței de guvern. De obicei, era publicat doar în preziua ședinței, uneori îl vedeam doar când ajungea în Parlament.
Consultarea din acest an nu a fost o mare reușită. A lipsit un Buget pentru Cetățeni, care să explice opțiunile existente și marja de negociere. Au fost mai puțin de patru zile, dintre care două de week-end, în care contribuabilii au avut timp să citescă sutele de pagini de tabele și să trimită, în scris, o opinie. Au fost excluși sau nereprezentați toți cei fără acces la Internet și obișnuiți cu instrumentele online utilizate (Facebook, Google Doc). Iar în chiar ziua consultării, am aflat că Guvernul a adoptat documentul cu câteva ore înainte de dezbaterea propriu-zisă.
Dacă citim doar al doilea paragraf, cel despre cum a arătat consultarea, putem conchide liniștiți că a fost un fiasco. Dacă însă comparăm cu ce experiențele anterioare, explicate în primul paragraf, observăm fără îndoială un progres, reprezentat măcar de încercarea de a face ceva. Trebuie să recunoaștem că situația Guvernului a fost destul de ingrată: instalat de doar două săptămâni, așteptări mari din partea unei „piețe” care nu mai are răbdare, presiuni politice la fel de mari din partea unor partide frustrate că au pierdut accesul direct la resurse. Organizatorii dezbaterii au încercat să pună accent pe utilitatea exercițiului și pe ideea că toate propunerile vor fi analizate și cele relevante vor fi transmise Parlamentului, unde va fi luată și decizia finală. Nimic nu împiedică participanții la dezbatere să scrie și ei parlamentarilor.
Să ne punem acum în situația guvernanților. Aveau la îndemână să procedeze la fel ca predecesorii lor și să fie complet netransparenți. Probabil că ar fi fost blamați pentru perpetuarea lipsei de transparență, iar subiectul ar fi murit după trei zile sau mai puțin, fiind acoperit de discuțiile despre conținutul bugetului în sine, la fel ca în anii precedenți. Au ales să încerce altceva. Rezultatul nu a fost tocmai bun, din motive ce le pot fi imputate sau din cauza contextului. În consecință, au primit mult mai multe critici decât în trecut, unele foarte acide, unele venite de la oameni activi civic și social, cu care actualii miniștri au lucrat în trecut sau de care încearcă să se apropie, pentru a le obține sprijinul, în compensare la lipsa celui politic. Unele critici au sunat chiar a răfuieli personale. Pe scurt, au resimțit o critică mai intensă și uneori mai virulentă decât dacă n-ar fi făcut nimic. Ce lecție ar trebui să tragă de aici? Că mai bine stau liniștiți în banca lor și fac lucrurile așa cum ne-am obișnuit?
Nu putem să băgăm mâna în foc pentru resorturile care au condus la organizarea dezbaterii pe marginea bugetului. Poate a fost un exercițiu de imagine sau poate e o dorință sinceră să facă altfel. Rămâne să vedem. Dar, în sine, e preferabilă o dezbatere proastă niciunei dezbateri. Cred că se poate spune care au fost lipsurile dezbaterile și pe un ton calm, explicând în același timp că e un progres. Nu a ieșit, dar măcar au încercat. E bine să criticăm, dar fără excese, și încurajându-i să mai încerce.
Titlul și conținutul acestui articol au fost inspirate de articolul We want an open government, but we’re far too critical for it, care descrie o dezbatere publică din Canada. Iată și concluzia autorului canadian, Geoff Plant:
This may come as news to you, but governments are composed of human beings. When the result of daring to conduct a preliminary policy discussion in public is that the initial work is dismissed as slapdash, we should not be surprised if the government takes policy discussions back behind closed doors. Not because politicians have easily bruised feelings, but because experience too often teaches them that people don’t have much to offer except criticism.
Într-o guvernare deschisă, cetățenii și decidenții sunt în parteneriat. Ambele părți trebuie să ofere mai mult decât critici.
http://www.theglobeandmail.com/globe-debate/we-want-an-open-government-but-were-far-too-critical-for-it/article27639975/