Cabinetul Cioloș are planuri frumoase pe termen lung și chiar proiecte pe termen scurt. Cu un buget la limită, are nevoie de bani. O sursă bună ar fi banii europeni din exercițiul financiar 2014-2020. Dar suntem deja în 2016 și România încă mai are de îndeplinit cam două treimi din așa-numitele „condiționalități ex-ante”, adică acele condițiile preliminare de care depinde accesul nostru la banii respectivi. La trei luni de la investitură, guvernul tehnocrat încă mai evaluează situația. Și face planuri pe termen lung.
Guvernul tehnocrat, deși are un mandat de un an, are un apetit deosebit pentru planuri grandioase. De la eradicarea sărăciei la reforma administrației publice, cu trecere prin educație și infrastructura de transport, miniștrii cabinetului Cioloș sunt ocupați să ne propună planuri pe termen lung. Toate bune și frumoase, avem nevoie și de planuri, deși același guvern a observat că avem deja peste 80 de astfel de strategii, multe din ele încă neimplementate.
În același timp, guvernul are în sarcină gestionarea unei situații macro-financiare delicate. Reformele de anul trecut, împreună cu promisiunile politice de creștere a unor costuri, au condus la o proiecție bugetară cu un deficit la limita maximă admisă. Orice proiect nou înseamnă costuri suplimentare. Soluția pe termen scurt – vă amintesc, guvernul are mandat de un an! – o reprezintă fondurile europene. Acestea sunt deja prevăzute în buget pentru a limita deficitul și, în plus, pot finanța noile proiecte.
România ar putea să atragă aproape 40 de miliarde de euro în exercițiul financiar 2014-2020. Ca să facă asta trebuie să dezvolte proiecte, ceea ce guvernul tehnocrat pare a ținti. Dar chiar înainte de a pune problema proiectelor, țara noastră trebuie să îndeplinească așa-numitele condiționalități ex-ante, adică să adopte un set de măsuri care minimizează riscul ca banii să fie cheltuiți aiurea. Partenerii europeni știu cât de ușor deraiază lucrurile și au luat măsuri în acest sens.
Condiționalitățile sunt fie măsuri legislative, fie strategii și planuri de acțiune. Un exemplu din prima categorie este pachetul legislativ privind achizițiile publice, iar nevoia unei astfel de condiționalități este evidentă: vrei bani europeni, ai grijă ca măcar achizițiile să fie cât de cât în regulă. Din zona strategiilor, dau exemplul deja celebrului MasterPlan de Transport. Scopul unei astfel de condiționalități este să evite incertitudinea politică în cazul proiectelor pe termen lung. Orice proiect nou sau schimbare de proiect existent va trebui să respecte documentul de strategie, a cărui schimbare trebuie agreată de Comisia Europeană. Așa ne asigurăm că la schimbarea guvernului nu vine un nou ministru cu planuri grandioase, care ia totul de la început.
România are de îndeplinit 36 de astfel de condiționalități. Într-o lume ideală, un guvern chibzuit le-ar fi finalizat pe toate la 31 decembrie 2013 și a doua zi ar fi început proiectele. La noi, doi ani mai târziu, în noiembrie 2015, defunctul guvern Ponta reușise să îndeplinească 13, adică aproximativ o treime. Efectul imediat este lesne de văzut în numărul limitat de linii de finanțare deschise în perioada 2014-2015. Majoritatea programelor operaționale sunt blocate de neîndeplinirea condiționalităților.
Trei luni mai târziu, în februarie 2016, guvernul tehnocrat a făcut o evaluare a situației existente și a descoperit că România a îndeplinit… tot 13 condiționalități. Pe scurt, Cabinetul Cioloș și-a epuizat un sfert de mandat fără a avea nicun fel de progres pe acest subiect concret și esențial finanțării oricăror programe mici sau mari. Memorandumul prezentat în ședința de guvern observă și că implementarea unora dintre condiționalități implică măsuri legislative, ce trebuie trecute prin Parlament, urmate de contractarea unor servicii de asistență tehnică. Fiecare din cele două procese poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Același document mai spune că pentru fiecare minister au fost întocmite fișe care indică noile termene limită pentru îndeplinirea condiționalităților. Fișele nu au fost făcute publice, dar vom formula o cerere de acces la informații de interes public pentru a afla ce termene își asumă guvernul.
Paradoxal, unele din ambițiile vizionare ale tehnocrației afectează direct capacitatea de a iniția noi proiecte. Unul din obiectivele majore asiumate de Cabinetul Cioloș este inițierea unui amplu (nou) proces de reformă a administrației. Vicepremierul Dâncu vorbește așa frumos despre asta! Pare că după ani de chibițat pe blog și în PSD, domnul Dâncu este în sfârșit în situația de a-și desfășura întregul potențial pentru făcut bine țării, din postura de tehnocrat. În acest timp, implementarea unor proiecte concrete, deja scrise, ce ar trebui finanțate din Programul Operațional Capacitate Adminsitrativă așteaptă pe termen nedefinit pentru că nu au fost îndeplinite condiționalitățile din domeniu, respectiv Strategia pentru dezvoltarea funcției publice și Strategia pentru formare profesională. Aceste documente erau practic pregătite încă din august 2015, când autoritatea de management lansa cu optimism în dezbatere publică ghiduri pentru solicitanți, anticipând adoptarea lor rapidă și în consecință deblocarea banilor. Acum însă, nimeni nu știe când vizionarul nou ministru va veni cu noul și marele program de reformă. Iar timpul trece.
Între timp, ați văzut poate cele 47 de măsuri grupate în Pachetul național anti-sărăcie, lansat recent de guvern. Este un pachet ambițios și măsurile sunt bine selectate. Ceea ce lipsește pentru a-l face cu adevărat un program, și nu doar o declarație de intenții, este identificarea resurselor pentru implementare. Ar fi fost interesant ca la fiecare măsură să se facă trimiterea la Acordul de Parteneriat, la programul operațional sau la strategia care deja o include. Apoi, cu un asterisc, să aflăm câte dintre măsuri stau pe loc pentru că nu s-au îndeplinit condiționalitățile.
(sursa foto: insideurope.eu)
Be the first to comment