Pentru prima dată, la alegerile din acest an toți candidații au nevoie de liste de semnături de susținere. Regula se aplică și pentru partide și alianțe, nu doar pentru independenți, ca în trecut. Rolul listelor este de filtru de relevanță, după ce au fost relaxate condițiile de înființare a unui partid. În bună măsură, acest obiectiv a fost atins, dar au fost vizibile și părțile negative: număr prea mare de semnături cerute în multe cirscumscripții, dificultatea verificării lor și existența unei metode aproape imbatabile de a trișa. Acestea sunt lecții importante pentru scrutinul din toamnă, alegerile pentru Parlament.
The good
Criteriu de relevanță
În România sunt înregistrate în acest moment 66 de partide (unele dintre ele locale), la care se adaugă 19 organizații ale minorităților naționale ce pot participa fără alte condiții la alegeri. Teoretic, în absența unui criteriu de relevanță, toate ar putea să propună candidați în toate circumscripțiile, pentru că se poate. Chiar și în scenariul în care doar jumătate ar încerca marea cu degetul, tot s-ar ajunge la o cacofonie de voci care nu spun mare lucru alegătorilor. Fără să mai vorbim de încurcătura cu lungimea buletinelor de vot, timpi de antenă, afișaj electoral și alte elemente de campanie.
Rezultatul ar fi, din nou, îndepărtarea alegătorilor de scrutinul electoral. Trebuie cumva făcută o selecție, iar rolul listelor de semnături este tocmai acesta: pentru a participa în alegeri, trebuie să convingi un număr de cetățeni, discutând față în față, să îți dea o semnătură de susținere, adică un vot de încredere că ai ceva relevant de spus.
În legislația anterioară, criteriul de relevanță era inclus în condițiile de înființare a partidului: 25.000 de membri fondatori, din cel puțin 20 de județe. Însă același criteriu s-a dovedit unul restrictiv pentru libertatea de asociere. În plus, era destul de ipocrit. Odată înființat un partid, nu mai existau verificări eficientă că el încă mai este relevant în timp. De aici și desele schimbări de denumire și doctrină ale unor partide mic, „achiziționate” în prag de alegeri de oameni politici rămași fără susținere.
La primul test, criteriul relevanței pare să funcționeze. Încă nu avem listele definitive, dar nu am văzut nicio circumscripție în care numărul de competitori să ajungă la câteva zeci. Ba chiar s-ar putea să fie prea restrictiv, dar despre asta vom vorbi puțin mai jos.
Animarea perioadei pre-electorale
Politica românească este împărțită cam artificial în perioada electorală și restul anului. Este o organizare vetustă, care vine din mersul lucrurilor acum 25 de ani, când viteza comunicării era mult mai mică. Acum e ciudat să te gândești că partidele comunică doar în luna de dinainte de alegeri. Partidele au rămas și ele cu metehne vechi și, de obicei, aflam candidații în ultima zi de depunere a candidaturilor, scoși din jobenul unei negocieri opace în interiorul partidelor.
Regula semnăturilor a obligat candidații să coboare în stradă mai devreme, să își prezinte oferta, să explice cetățenilor ce vor, să le ceară sprijinul. Mă refer, desigur, la candidații corecți. Pentru unii dintre ei, la primul contact cu politica, a fost un exercițiu esențial să iasă din on-line. După cum spunea cineva, „partidul FB a coborât IRL” (partidul facebook a coborât In Real Life). Unii au renunțat, alții au fugit oportun pe listele partidelor conscrate, cei mai mulți au înțeles mai bine despre ce e vorba și au mers mai departe.
Cert e că alegerile au ajuns mai repede în atenția cetățenilor. A fost o oportunitate de a testa nume, formule și caractere. A obligat la alianțe electorale și a contribuit la o mai bună organizare a partidelor. Pe ansamblu, cred că avem toți de câștigat din asta.
The bad
Prea multe semnături…
La prima vedere, 1% din numărul total de alegători nu sună mult. Pare un criteriu rezonabil de relevanță: dacă vrei să candidezi, trebuie să convingi măcar 1 din 100 de alegători. Pe de altă parte, vestita Comisie de la Veneția, care analizează atent sistemele democratice, recomandă ca atunci când se folosesc liste de semnături, pragul cerut să nu depășească 1%. Nu e de mirare că partidele parlamentare au ales valoarea maximă, ele încearcă să își protejeze oligopolul. Societatea civilă a sugerat 0,5%, cu argumente. Unele din acele argumente s-au dovedit întemeiate.
Mai întâi, că 1% se calculează din numărul total de alegători, iar România e o țară cu aproape 3 milioane de votanți aflați în străinătate. Cei mai mulți dintre aceștia figurează pe listele electorale în localitatea de domiciliu, dar nu se află acolo. Cum să-i prinzi să semneze? Numărul de posibili susținători scade dintr-o dată.
Apoi, dintre aceștia, cam un sfert sunt interesați de politică. Cei mai mulți trec nepăsători pe lângă oamenii cu hârtii de semnat, că s-au săturat de marketing agresiv. Iar dacă aud că mai e și ceva cu partide, nici nu stau de vorbă.
În fine, când transformăm procentele în cifre absolute, se observă că în circumscripțiile mari avem o problemă. Una mare este la Municipiul București, cea mai mare circumscripție, unde 1% înseamnă 17.901 alegători de găsit. În același timp, orașele mari sunt și cele mai atomizate, în care oamenii sunt cel mai puțin dispuși să discute cu voluntarii partidelor. Nu e de mirare că cele mai multe eșecuri în a strânge semnături s-au înregistrat la București.
Astăzi, 4 mai, așteptăm răspunsul Curții Constituționale la sesizarea jurnalistului Liviu Avram cu privire la numărul ridicat de semnături. Aceasta a fost făcută tocmai ca urmare a cerințelor pentru București.
… dar nu mai puțin de 100/500/1000…
Partidele parlamentare nu s-au mulțumit să aleagă pragul maxim recomandat de Comisia de la Veneția, ci au găsit și o cale să-l fenteze, în buna tradiție românească. Au introdus un prag absolut: 1% din numărul de alegători, dar nu mai puțin de 100 la comune, 500 în orașe mici și mijlocii și 1000 în orașe mari și județe.
Așa cum am arătat, în practică, pragul absolut se aplică în 2.867 din cele 3.228 de circumscripții organizate pentru alegerile locale. În 1.342 de circumscripții, numărul de semnături depășește 5% din numărul de alegători. Pentru 226 de localități, se depășește pragul de 10%, iar în 26 de comune fiecare candidat are nevoie de sprijinul a mai mult de 20% din numărul de alegători. Întâlnim o situație extremă în comuna Bătrâna, din județul Hunedoara, unde sunt înregistrați 108 alegători, dar în continuare sunt necesare 100 de semnături, adică 93% din numărul de alegători.
Aceste cifre nu au nevoie de alte comentarii. Aștept cu interes să văd câți candidați și de la ce partide s-au înscris în astfel de localități.
… și foarte greu de verificat
Deși avem un element legislativ nou, cu impact ridicat, nici Parlamentul și nici Guvernul nu s-a gândit să adapteze normele pentru a ajuta implementarea. Birourile Electorale de Circumscripție trebuie să răspundă în 48 de ore dacă acceptă sau nu candidaturile. În cele mai multe dintre cazuri, candidații vin în ultima zi. Dacă vin 10 candidați, cu minim 1.000 de semnături fiecare, cine stă să le verifice pe toate în 48 de ore? Nu mai vorbim de situația de la București, unde doar un candidat are aproape 18.000 de semnături.
Unele birouri electorale s-au dovedit ingenioase, dar pe lângă lege. Spre exemplu, la Bacău, biroul a verificat un număr de semnături prin sondaj, apoi a extrapolat rezultatul la toată lista, respingând unii candidați independenți. Metoda nu are fundament științific și legal, și a fost respinsă de Tribunalul Bacău, care a admis candidaturile.
Nu spun că cei din Biroul Electoral Bacău au făcut acest lucru cu rea-voință. Au încercat să găsească o soluție la o situație imposibilă. Era treaba Parlamentului și a Guvernului să anticipeze problema și să aloce mai mult timp și mai multe resurse acestor proceduri.
The ugly
Organizarea proastă a alegerilor
Aparent, Guvernul tehnocrat a fost ceva mai bine organizat decât cele politice, anunțând data alegerilor încă din ianuarie. Dar, în fapt, aici s-a oprit hărnicia, pentru că toate celelalte detalii organizatorice au rămas tot la termenul limită impus de lege, adică foarte târziu.
Între aceste detalii, a fost unul esențial: modelul listei de semnături de susținere. Respectând calendarul hotărât de Guvern, Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat acest model cu doar o lună înainte de termenul pentru depunerea semnăturilor, când a fost și însușit de Biroul Electoral Central. Acest lucru a scurtat considerabil perioada de strângere de semnături, afectând partidele nou înființate, care nu au nici resursele financiare, nici rețeaua de simpatizanți a celor tradiționale.
Legea nu împiedică Guvernul și Autoritatea Electorală Permanentă să anunțe din timp alegerile și organizeze calendarul electoral de așa natură încât să existe un spațiu generos atât pentru strângerea cât și pentru verificarea semnăturilor. Niciunul dintre organismele executive nu au încercat măcar să gândească un sistem informatic care să ajute la verificare sau să centralizeze semnăturile automat, pentru ca cetățenii să poată verifica personal corectitudinea listelor.
Trișorii
Bănuiesc că nu surpdinde pe nimeni că o parte din politicieni au încercat să trișeze. Poate ne miră că unii au fost prinși! La București, unde am urmărit mai atent procesul, am sesizat cel puțin trei metode de a fenta legea, confirmate de Biroul Electoral Municipal sau în curs de verificare. Primele două sunt mai… naive. A treia ridică o mare problemă de fond.
Candidatul Cristian Popescu-Piedone, din partea Partidului la prima încercare, a fost neglijent, pe principiul „merge și așa, că nu mă verifică nimeni”. Un număr mare de semnături nu aveau toate datele completate în tabele. Așa cum a anticipat candidatul, Biroul de Circumscripție a trecut cu vederea, dar în urma unei contestații Tribunalul București a sesizat problema și a respins candidatura. Candidatul a revenit cu un set complet de semnături, dar a fost iar respins, pentru că nu a respectat alt element de procedură: nu avea susținerea formală, prin semnătura șefului de filială, din partea partidului.
Candidatul Dumitru Borțun, din partea Partidului Social Român, a încercat o metodă copilărească de a fenta legea: a duplicat o parte din paginile cu semnături. Acest lucru a fost sesizat chiar de la prima verificare, cea a Biroului Electoral Municipal, și candidatura a fost respinsă.
O metodă infailibilă de a falsifica liste de semnături?
Partidul Național Liberal este acuzat că a recurs la o metodă mult mai perfidă de a falsifica semnăturile. Partidul ar fi achiziționat de undeva liste cu date personale ale unor cetățeni din București, pe care apoi le-a transcris pe formatul oficial, iar reprezentanții partidului, contra cost, au semnat în numele persoanelor respective. Aceste acuzații fac obiectul unei plângeri penale pe care Inițiativa România a depus-o la Parchet.
Indiferent care va fi rezolvarea plângerii, problema există: datele personale pot fi lesne găsite pe internet, și nicio instanță nu are posibilitatea practică de a verifica dacă semnăturile sunt corecte. Ce să facă, să invite mii de oameni să declare dacă au semnat sau nu? Ar fi absurd. În cazul de față, punctul slab a fost conștiința unuia dintre cei ce au fost angajați să falsifice liste. Procurorii pot discuta și cu alte persoane și să extindă investigația. Dar, în absența unui avertizor, metoda devine imbatabilă.
Privind către alegerile parlamentare
Opinia mea rămâne că semnăturile de susținere sunt un compromis rezonabil pentru a avea un criteriu de relevanță la înscrierea în alegeri, dar că trebuie să ajustăm cerințele numerice și procedurile. Indiferent dacă sunteți de aceeași opinie sau nu, la alegerile parlamentare din noiembrie vom folosi din nou liste, cu aceleași cerințe: 1% din numărul de alegători înscriși în Registrul Electoral.
Legea privind alegerea Camerei Deputaților și Senatul e ceva mai bine făcută, în sensul că are modelul listei de susținători în anexă. Dar pe modelul respectiv trebuie completate și elemente de identificare. Unul este data alegerilor, care va fi hotărâtă de Guvern… cândva. La limită, acesta poate fi completată cu pixul la final (pe mii de foi…). Altul este însă semnul electoral, care trebuie aprobat de BEC. N-ar fi o problemă pentru partidele care folosesc semnul permanent, dar tot rămâne un semn de întrebare.
La nivel național, partidele care vor să participe în toate județele, trebuie să strângă aproximativ 180.000 de semnături. Cele care se vor orienta doar către unul sau câteva județe vor strânge mai puține, dar tot un număr mare. Apoi toate aceste semnături trebuie verificate.
Ar fi bine dacă Guvernul și-ar face datoria de a anunța cât mai devreme data alegerilor și, în același timp, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă și organizațiile civice interesate, ar căută să găsească un sistem funcțional pentru verificarea autenticității semnăturilor.
Be the first to comment